CaleaDomneasca
x = independently organized TED event

Theme: Dare to leave a mark.

This event occurred on
March 18, 2017
Galati, Galati, Galați
Romania

Trăim într-o societate a povestilor, în care cuvântul are întâietate în defavoarea acțiunii. Astfel, oamenii devin mai vocali, dar pasivi față de comunitatea din care fac parte. Noi vrem să le dăm cuvântul celor care în tăcere dau cu adevărat viață comunității, celor a căror poveste are putere să inspire.
Cum?
Vă propunem să ascultăm împreună ideile care merită să fie cunoscute contribuind în acest fel și la conturarea unor proiecte inspiraționale. Ingredientele necesare sunt reprezentate de dorința de schimbare și pasiunea fiecăruia întreprinsă în această direcție.
Cine?
Vor vorbi persoane care au idei, care doresc să le împărtășească și, de ce nu, să le transforme în modele pentru ceilalți.
Cui?
Ne adresăm persoanelor curioase și dornice de noi experiențe, dispuse să împărtășească idei și să învețe de la cei din jur.

Tema evenimentului TEDxCaleaDomnească - 2017 este "Dare to leave a mark", deoarece comunitatea noastră are nevoie de oameni marcanti care să isi pună amprenta asupra societatii noastre.

Editia de anul aceasta va avea loc la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galati pe data de 18 Martie.

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galati
strada Domneasca
Galati, Galati, Galați, 800120
Romania
Event type:
Standard (What is this?)
See more ­T­E­Dx­Calea­Domneasca events

Speakers

Speakers may not be confirmed. Check event website for more information.

Alin Comsa

PR Specialist
Alin este trainer de peste 15 ani fiind implicat în proiecte ce țin de dezvoltare personală, relaționare eficientă și managementul echipelor. În prezent, Alin coordonează o echipa națională de peste 500 de oameni de vânzări, este co-fondator Self Trust Academy și în paralel susține cursurile de formare a formatorilor la Institutul Bancar Român. Expunerile sale sunt creative şi inedite, construite în aşa fel încât informaţiile livrate să fie practice şi uşor de aplicat atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. El este convins că, pentru fiecare om, esenţa învăţării este aceea de găsi un sens în propria existenţă, în propria viaţă. În timpul liber susține voluntar, în școli sau orfelinate, cursuri de dezvoltare prin artă și istoria culturii. Cel mai nou proiect al său pentru România este un nou concept numit Leadership în Viziune Românească, prin care scoate în evidență valoarea culturii și civilizație române făcând o paralelă între conceptele de leadership clasic și exemple ale personalităților românești.

Andreea Raicu

TV Moderator
Andreea Raicu este o consacrata vedeta de televiziune ce a devenit cunoscuta ca urmare a castigarii unor importante concursuri de frumusete si a prezentarii unor show-uri de televizune ca Big Brother si Megastar. In prezent isi continua cariera in domeniul frumosului prin realizarea unei reviste, a unui blog, a propriei colectii de haine și a promovarii ei prin magazinul online. De-a lungul vietii, Andreea Raicu a initiat si a sustinut numeroase proiecte caritabile, fiind cunoscuta in prezent ca activist a organizatiei Salvati Copiii. In tot ceea ce face sustine un stil de viata sanatos si ajuta la constientizarea importantei nutriei si a sportului in viata oamenilor. In acest sens, in 2012 a lansat o carte numita Mananca si arata bine! In 2015 Ministerul Afacerilor Externe al României și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au numit-o Ambasador al Solidarității Internaționale.

Andrei Dunuta

Sales and Leadership trainer
Andrei Dunuță a intrat în lumea vânzărilor încă de la 19 de ani și este fericit în fiecare zi pentru că și-a găsit vocația. A reușit să construiască, timp de 6 ani, cele mai performante echipe în cadrul departamentelor de vânzări directe în două dintre cele mai importante bănci din Romania. Este co-fondator Self Trust Academy, proiect la care a pornit cu gândul că un bun vânzător are nevoie de o mulțime de abilități, de la public speaking la time management, de la comunicare si influențare sau leadership. Și, cel mai important lucru, are nevoie de încredere pe care să o transmită clienților. Astfel le-a transformat pe fiecare dintre ele într-un training separat, împreună oferind toate ingredientele necesare pentru a deveni un om de vânzari ieșit din tipare. În timpul liber, Andrei îsi dedică resursele și energia pentru mai multe cauze de suflet, printre care și Organizația Salvați Copii, unde este trainer motivațional.

Andy Szekely

Coach

Cristian Axenie

Scientist
Cristian este cercetator in neuroinginerie , proiectele lui avand la baza dezvoltarea unor algoritmi cu retele neuronale, software si hardware pentru diferite sisteme de timp real care pot impacta evolutia protezelor medicale. Tanarul galatean isi dedica complet activitatea profesionala stiintelor exacte. Iubeste matematica, calculatoarele, dar si limba franceza. In vria nebuna a pasiunii pentru robotica a obtinut o bursa de cercetare in neurostiinte si robotica la Universitatea Tehnică din Muninch. Dupa 5 ani de studii specializate in neurobiologie si inteligenta artificiala, Cristian lucreaza acum la crearea de noi tehnologii, inspirate de modul de operare al creierului și aplicarea acestora în neuroprostetică. In laborator utilizeaza dispozitive artificiale, precum retina si cochlee, elemente care functioneaza similar cu ochii si urechile umane, dezvoltand prin intermediul acestora algoritmi pentru vedere artificială și fuziune senzoriala.

Cristina Dobrescu

Calligraphy Artist

Dragos Anastasiu

Businessman

Flavia Oprea

Business developer

Gelu Duminica

Sociolog
Gelu Duminică este director executiv al Agenției Împreună, membru al Societatii Sociologilor din Romania și membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice. Luptă zi de zi împotriva prejudecăţilor şi și-a dedicat activitatea pentru a-i ajuta pe cei discriminaţi. Principalele sale proiecte militează pentru rromii marginalizaţi şi excluşi din societate. Gelu consideră că în viața principala bătălie este cu noi înșine. Dacă noi ne considerăm inferiori, vom fi considerați inferiori. Dacă noi considerăm că nu ne trebuie nimic pentru că este suficient ceea ce avem, atunci cine ne poate oferi un lucru pe care noi nu ni-l dorim? Astfel, consideră că datoria noastră este să fim mai buni decât ieri și să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut.

Ionut Stoian

Johannes, unul dintre cei mai cunoscuţi magicieni români, a aplicat secretele iluzionismului, magiei sau magiei scenice, care este o artă a spectacolului ce delectează audiența cu punerea în scenă a unor trucuri prin crearea unor iluzii aparent imposibile sau supranaturale, dar prin folosirea unor mijloace naturale. Inainte de 1989, il descopera pe David Copperfield care ii devine ulterior un mare idol. Acesta pornind de la un un hobby dezvolta o cariera de success, realizand lucruri extraordinare. Johannes este Membru al International Brotherhood of Magicians (Frăția Internationala a Magicienilor), cea mai mare organizație de magie cu sediul în Statele Unite. Magicianul a realizat numere de iluzionism aflate la limita imposibilului: a mers pe apă, a evadat dintr-un sicriu îngropat în pământ, deşi avea mâinile şi picioarele legate, a fost călcat de un compactor de 15 tone.

Loredana Munteanu

Artist

Maia Morgenstern

Artist
Maia Morgenstern este o actrita romana, de origine evreica, cu o experienta de teatru si film de peste 30 ani. Reprezinta o figura emblematica a scenei romanesti si un nume reprezentativ in ceea ce priveste cultura, teatrul si cinematografia din Romania, fiind decorata cu Ordinul Regal “Nihil Sine Deo”. A dus in lume cu mandrie si onoare numele țării si ca rezultat a fost premiată cu titlul de cea mai buna actrita la Festivalul Emma din Londra, pentru rolul mamei lui Iisus din filmul "Patimile lui Hristos", iar in Franta a primit decoratia “Ordinul Artelor si Literelor in grad de Cavaler. Maia Morgenstern este Ambasador al Aliantei Civilizatiilor in Romania si Societar de Onoare al Teatrului National din Bucuresti. Actrita isi conduce viata dupa deviza “Emoția este vehiculul prin care teatrul isi poarta mesajul si sensul”.

Mircea Serediuc

Story Maker
Mircea sau Tzury este un Storymaker, deoarece face voluntariat de 10 ani, vorbeste in public de peste 5, a trait in 3 ani pe 4 continente in 5 tari. A organizat peste 15 evenimente in tara si strainatate, fac aplicatii pentru telefon, iar acum incepe sa invete standup comedy, deoarece crede ca: “ Atunci cand razi de ce ti se intampla in viata, viata rade cu tine”. Ii place sa exploreze, este curios si motivat de aventura, deoarece viata lui e formata din experiente. Experiente care il ajuta sa isi atinga viziunea: “Vreau sa ii fac pe oameni sa zambeasca”. Mircea crede ca oamenii au nevoie de povesti, de succes sau nu, pentru a realiza ca nu sunt singurii partasi ai unor greutati. Povesti din care isi pot lua speranta de a merge mai departe in atingerea visului lor.

Vlad Munteanu

Rapper
Vlad Munteanu, numit DOC , este un cantăreț roman de muzica hip-hop. Absolvent al Universității Tehnice de Construcții din București și jucător de baschet la echipa Granitul Bucuresti, vine la TEDx Calea Domneacă pentru a ne împărtăşi experienţa sa în cariera artistică. În 1999, împreuna cu Deliric 1/Jupiter, Vlad Dobrescu și DJ Paul, DOC a înființat CTC (Controlul Tehnic de Calitate) și Facem Records. În anul 2002 apare primul material discografic CTC, un EP alături de rap-erul Cedry2k. Piese precum `Secretul din atom` sau `Legea Gravitației` sunt considerate încă fundamentale pentru underground-ul romanesc. În 2005, CTC lanseaza albumul de debut cu ajutorul casei de discuri Roton. DOC începe colaborarea cu mulți rap-eri autohtoni, precum: Armada, 2012, RACLA, Da Hood, K-Gula, Bitza, Zale, Philarmonic, Brugner, Vexx, Dox, Sisu, Puya, Cabron etc. Primul album solo al lui DOC, 'Scapat de sub control', a fost lansat pe 10 octombrie 2010, la Silver Church. Conceput inițial ca un mixtape `Scapat de sub control` s-a transformat pe parcurs într-un album de 22 de track-uri, 80 de minute de foc liric continuu, la care au contribuit artiști ca Bitza, CTC, Cedry2k, Maximilian,Guess Who, Mike Diamondz.

Organizing team

Sabin-Emilian
Prunau

Galati, Romania
Organizer

Oana Andreea
Contoman

Co-organizer
  • Andra-Mihaela Costache
    Curation
  • Andreea Mihai
    Operations
  • Ilioara Arbune
    Operations
  • Mario Ursu
    Production
  • Nicusor Angheluta
    Operations
  • Sebastian Voinea
    Production
  • Ștefan Panaite
    Team member
  • Valentin Gradinaru
    Operations
  • victoria caranfil
    Team member