Adriana Radu
Fondatoarea SEXUL vs BARZA (www.sexulvsbarza.ro), prima platformă video online de educație sexuală din România. În prezent, Master în Public Health la Charité Universitätsmedizin Berlin. International Parliamentary Fellow, Deutscher Bundestag, 2015. Licenţă de litere moderne și licenţă în germanistică la Université Lumière Lyon 2. Studii de științe sociale și politice la Humboldt Universität zu Berlin. În 2013 a făcut un stagiu de practică la filiala din Karlsruhe, Germania a pro familia, cea mai importantă organizație pentru educație sexuală și sănătate reproductivă din Germania. Ca bursieră e programului Comenius, a lucrat în anul școlar 2011-2012 ca teaching assistant la o școală din Karlsruhe, unde a predat franceză, engleză și germană.
Amfiana Gherman
Psihoterapeut specializat în relaţii de cuplu
Lector universitar la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, Universitatea Babeş-Bolyai.
“Văzând multiplele lupte pe care le ducem cu ceilalți, cu circumstanțele sau cu noi, sunt momente în care mă întreb care e scopul nostru, dincolo de toate explicațiile pe care cultura sau societatea ni le dă… Răspunsul la care am reușit sa ajung și care are sens pentru mine este acela că nu știu exact de ce suntem aici, dar pare mai simplu dacă suntem aici unii pentru alții. Acesta este un principiu care mă reprezintă în încercările mele de a face lupta altora mai ușoară…”
Anca Dobrean
Anca Dobrean este doctor în psihologie, psiholog clinican şi psihoterapeut cognitiv-comportamental specializat în intervenţii psihologice adresate copiilor şi adolescenţilor. Expertiza profesională include evaluarea psihologică şi intervenţiile psihologice în tulburările copilului şi adolescentului în problematica tulburărilor clinice de tip ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate) şi tulburări de anxietate.
Andrei Miu
Andrei C. Miu este profesor universitar și predă cursuri de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai. A fondat și conduce Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive – www.cognitive-neuroscience.ro, în cadrul căruia realizează cercetări despre emoții și reglare emoțională, împreună cu o echipă multidisciplinară formată din psihologi, medici și biologi. Studiile sale au fost publicate în numeroase reviste științifice internaționale și cărți de specialitate, iar activitatea sa de cercetare a fost recunoscută prin premii și burse obținute în țară și străinătate (Premiul I, Tineri Cercetători în Știință și Inginerie; Fulbright Senior Postdoctoral Award; burse de la International Brain Research Organization și Federation of European Neuroscience Societies ș.a.). Atunci când poate, se bucură să facă un singur lucru odată. :)
Cristian Coman
Cristian Coman face parte din echipa ICB Cluj-Napoca din anul 2007. În 2012 a obținut titlul de Doctor în Biologie la UBB Cluj-Napoca, iar din 2013 este membru în Consiliul de conducere al ICB Cluj-Napoca și membru în Consiliul științific al INCDSB București. În 2015 a fost coordonatorul logistic al primei Expediții Științifice Guvernamentale Românești în Antarctica – ROICE 2015, urmând ca în 2016 să fie desemnat coordonatorul celei de-a doua expediții – ROICE 2016. Pe lângă acestea, Cristian implementează în prezent proiectul EnviroAMR, cu finanțare internațională, axat pe dezvoltarea unui ghid metodologic de monitorizare a poluării mediului înconjurător cu antibiotice și fenomenul de rezistență la antibiotice.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/cristian-coman/
Dan Vodnar
Specializat în biotehnologii alimentare şi gastronomie moleculară, Dl. Vodnar se bcură de o activitate de cercetare ştiinţifică şi de inventică, recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Vizibilitatea şi prestigiul internaţional dobândite, ia adus în anul 2014 premiul ”Danubius Young Scientist Award” Viena. În anul 2014, a fost nominalizat în Topul celor 100 de “oameni care mişcã ţara în direcţia bunã”, realizat de cãtre Foreign Policy România 2014 pentru activităţile de cercetare/inovare. În anul 2015, a primit Diploma de Excelenţã în cadrul competiţiei naţionale “Tineri Cercetatori în Ştiinţã şi Inginerie”. Cercetãrile aplicative dezvoltate iau adus în anul 2015, premiul Innovation and Technology Award în cadrul programului Aspen Leadership Awards.
Daniela Drăghici
Daniela Drăghici este trainer în advocacy, certificată de Fundația Bill & Melinda Gates, cu experiență în România, Europa Centrală și Răsăriteană, Caucaz și Africa. Are expertiză în formarea leaderilor societății civile și bibliotecarilor ca militanți pentru schimbarea politicilor publice, în special în domeniul sănătății reproducerii, egalității de gen și violenței împotriva femeilor. Prin intermediul Programului Biblionet România, Daniela a militat cu success pentru includerea bibliotecilor publice în strategia națională privind sănătatea reproducerii ca instituții alternative pentru diseminarea informațiilor și dezbaterea chestiunilor legate de sănătatea femeilor și adolescenților.
Delia Niță
Delia Niță gestionează programul antidiscriminare al Centrului de Resurse Juridice, o organizație de drepturile omului de tip watchdog, din București. A absolvit un masterat în drepturile omului la Universitatea din Manchester, UK.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/delia-nita/
Domnica Petrovai
Domnica Petrovai, psiholog clinician pr., psihoterapeut cognitivecomportamental, specializata in psihoterapia familiei, fondator Mind Education Health, companie care ofera servicii de consultanta psihologica familiilor si cuplurilor, cat si companiilor care sustin bunastarea emotionala a copiilor si familiilor. Consultant pentru organizatii guvernamentale (UNICEF, Centrul National de Sanatate Mintala, Ministerul Sanatatii, OIM) si nonguvernamentale, Salvati Copiii, LRSM, Fundatia Copiii Nostrii, SOS Satele Copiilor in dezvoltarea de servicii de sanatate mintala pentru copii si parinti. Autor a numeroase carti si material educationale pentru parinti si profesori. Experienta de peste 15 ani in psihoterapia familiei si copiilor si sustinerea de workshopuri pentru parinti si cupluri.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/domnica-petrovai/
Dragoş Iliescu
Dragos Iliescu este profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Ştiințele Educației din cadrul Universității București. Este un proeminent specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, cu o solidă activitate academică și experiență practică, având o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate.
Este autor și co-autor a peste 80 de lucrări publicate în jurnale și cărți de specialitate și, de asemenea, autor și co-autor a peste 70 de lucrări prezentate la conferințe științifice internaționale.
Dragoș Iliescu a avut activități intensive de consultanță în sute de proiecte în cursul ultimilor 15 ani, în principal fiind concentrat pe proiecte de resurse umane. Are o experiență temeinică și ca antreprenor: este unul din membrii fondatori ai grupului Psyence, care reunește o serie de servicii comerciale în aria psihologiei aplicate.
Flaviu Turcu
Flaviu a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai în 2001. A preferat să rămână implicat în R&D şi a început printr-un doctorat în domeniul Rezonantei Magnetice Nucleare. A fost expus la diverse moduri de abordare a problematicii prin participarea în echipe de cercetare din Europa (Nijmegen-Olanda, Orleans-Franta, Talin-Estonia) şi America de Nord (Lethbridge-Canada, Los Alamos-SUA). La începutul anului 2010 pleacă în SUA şi se implica într-un proiect de mediu la Pacific Northwest Naţional Laboratory (PNNL). Revine în România la Universitatea Babeş-Bolyai unde astăzi încearcă să dezvolte tehnologii pentru provocările Energetice şi de Mediu ale secolului 21. Pentru dezvoltarea tehnologiei privind evaluarea riscurilor şi eficienţei stocării dioxidului de carbon în subteran (Pressurized magic angle spinning technology for Nuclear Magnetic Resonance) în 2015 Flaviu a câştigat premiul R&D 100.
Maria-Luisa Flonta
Profesor de fiziologie și neurobiologie la Facultatea de Biologie a Universității din Bucuresti. A lucrat în domeniul transportului ionic prin membrane biologice, a contribuit la descoperirea canalelor ionice termosensibile în neuroni din ganglionii dorsali spinali, are contribuții in clarificarea mecanismelor durerii cronice. Este directorul masteratului de Neurobiologie din Universitatea București. Este membru corespondent al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Biologie la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. În timpul unui stagiu ca bursier Humboldt la Institutul pentru cercetarea diabetului din München, a evidențiat receptorii celulari pentru insulina.
Mircea Tomescu
Mircea Tomescu este, într-un cuvânt, un storyteller. De mai bine de 15 ani şi-a conturat cariera în domeniul comunicării, explorând mai multe faţete ale acestei industrii. Mulţi ar spune că parcursul său profesional “le-a văzut pe toate”. A debutat ca redactor, reporter şi jurnalist. Ulterior a făcut tranziţia în zona de comunicare de marketing axându-se pe comunicare corporate, comunicare de brand, PR şi executive management în agenţii de comunicare.
Mugur Ciumăgeanu
Mugur Ciumăgeanu este un hibrid psi – în același timp absolvent de studii medicale (în 1996), de psihologie(în 2002), precum și psihoterapeut specialist și formator în psihoterapie cognitiv-comportamentală. În 2002, Univestitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara i-a acordat titlul de doctor în medicină pentru o lucrare în domeniul psihiatric.
Din 2008, Mugur Ciumăgeanu a părăsit sistemul public și actualmente lucrează ca psihoterapeut autonom și în domeniul formării profesionale de psihoterapie, precum și ca expert în proiecte ale unor organizații de drepturile omului cum ar fi Agenția de Monitorizare a Presei (ActiveWatch) sau Salvați Copiii.
Nic Sârbu
Jurnalist de știință. A intrat în presa de știință în 1985, când a început să publice probleme în Gazeta Matematică. După ’90 s-a retras în postura de cititor (ăsta era un fulltime job prin ’91-’93). În 2005 s-a întors în țară după ce a studiat în statele unite și aproape imediat s-a angajat la Academia Cațavencu, unde a creat o pagină de știință și s-a mai ocupat, simultan sau succesiv, de fotoeditare, de producția video pentru site, de suplimentul pentru liceeni Academia de Gașcă… Cînd echipa de la AC a fondat Cațavencii, în vara lui 2011, a început și el să lucreze acolo. În prezent scrie în continuare la Cațavencii și, din 2010, pe blogul personal www.sciencefriction.ro, unde încercă să popularizeze știința.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/nic-sarbu/
Ovidiu Covaciu
Ovidiu Covaciu și-a dedicat mare parte din timpul liber promovării gândirii critice și educației științifice.
Pornit în 2009, blogul său, insulaindoielii.ro, este cunoscut drept o sursă de informare echilibrată și corectă în marea de dezinformare a internetului.
Cu subiecte dedicate vaccinării, homeopatiei, suplimentelor alimentare, Insula Îndoielii este o lectură esențială pentru a nu fi dezinformat.
Din 2010 este gazdă și producător al singurului podcast dedicat științei cu apariție regulată de peste 5 ani, „Sceptici în România”.
În 2014 a fost numit președintele Societății Raționaliste Române, o organizație dedicată educației științifice.
Din 2015, Ovidiu colaborează cu revista Viața Medicală pentru o serie de articole dedicate istoriei anti-vaccinismului.
Peter Brown
Peter C. Brown is an American writer and novelist living in St. Paul, Minnesota. Brown retired at age 50 from a professional career in business management consulting. The scope of his writing and his knack for storytelling rise from his broad interests and his faith in the power of stories to help make sense of the world around him.
Brown is lead author of Make it Stick, the Science of Successful Learning, a best-seller from Harvard University Press. The book is a collaboration with the preeminent cognitive psychologists Henry L. Roediger and Mark A. McDaniel, at Washington University in St. Louis, Missouri.
The findings of recent research into how people learn and remember defy conventional wisdom; most people go about the pursuit of new skills and knowledge in the wrong ways.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/peter-c-brown/
Petru Curșeu
Petru Lucian CURȘEU este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, unde predă cursuri în domeniul psihologiei sociale și organizaționale. A publicat si coordonat mai multe volume la edituri din țară si străinătate. De asemenea, studiile sale în domeniul dinamicii grupurilor sociale restrânse, deciziei colective și cogniției sociale au fost publicate în reviste de prestigiu precum: Journal of Applied Psychology, Organization Studies, Journal of Information Technology, British Journal of Psychology, British Journal of Social Psychology, Small Group Research, European Journal of Social Psychology, European Journal of Work and Organizational Psychology, Group Dynamics, Frontiers in Psychology, Journal of Managerial Psychology, Group Processes and Intergroup Relations, Learning and Individual Differences.
Philipp Kandal
Philipp Kandal is engineering VP @ Telenav a leading global technology company. He is in charge of the 250+ engineering team in Silicon Valley, Romania and China and spending most of his time in airplanes between Europe and the US. Before skobbler was acquired by Telenav in 2014 he was co-founder and CTO of skobbler, a pioneering navigation company. Philipp is deeply passionate about how autonomous vehicles will transform transportation and save millions of lives. Besides this Philipp is an avid believer in startups and follows this passion as an angel investor and advisor for several young companies. He is an expert in emerging markets and offering regular coachings and trainings there. You can follow Philipp on Twitter (http://twitter.com/apphil ) read his thoughts on his blog (http://apphil.net/ ) or connect with him on LinkedIn.
Sara Reardon
Sara joined Nature in 2013 and writes about biomedical research and policy. She has previously written for New Scientist and Science, and has a master’s degree in molecular biology from the University of Washington.
Sara s-a alăturat echipei Nature (publicație internațională științifică) și scrie despre cercetare și politici biomedicale. Anterior a publicat în New Scientist și Science. Are un master în biologie moleculară de la University of Washington.
http://www.tedxcluj.com/speakeri-tedxcluj-2016/sara-reardon/
Vintilă Mihăilescu
Nume precum Dilema Veche, Muzeul Ţăranului Român sau domeniul antropologiei sunt doar câteva dintre atributele de care se leagă numele Dlui Prof. Univ. Dr. Vintilă Mihăilescu. Şi-a conturat devenirea în cadrul Facultăţii de Psihologie al Universităţii Bucureşti, apoi ca cercetător al Institutului de Geriatrie şi ulterior, în cadrul Centrului de Antropologie de pe lângă Academia Română. Acestor experinţe li s-au adăugat mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique, coordonarea unor proiecte mari de cercetare pe proiecte rurale coordonate de PHARE şi Banca Mondială, sau directoral Muzeului Ţăranului Român vreme de 5 ani. Multipla specializare în psihologie cognitivă, etnopsihologie, sociologie rurală și antropologie culturală i-a deschis porţile mai multor universităţi de renume din Franţa, Elvetia, Germania, Italia, Belgia, Austria, Ungaria, Canada, unde a fost avut participări în calitate de profesor invitat.